,,Dumnezeu a
lăsat pe pământ Anotimpurile. Iar cel care stă să vină este Anotimpul
Renașterii, o perioadă de o efervescență extraordinară, în care Viața însăși
erupe din străfunduri, cu o poftă de creștere nestăpânită.
Primăvara se
va coborî peste fire, înverzind câmpiile, pădurile, locurile și oamenii.
Ghioceii, primele flori care vestesc renașterea naturii, încep să cânte
clinchetul mut al celei mai frumoase melodii din existența noastră: Cântecul
Vieții.
Primește,
deci, cu sufletul deschis și inima largă această nouă Primăvară în viața ta și
primenește-ți ființa, pentru a înverzi în acord cu natura și lumea în care
trăiești!
Lasă în urmă
grijile, problemele și soluțiile desuete la ele, renunță la vechi și umple-ți
mintea cu informații noi, cu noi perspective și noi căi de a-ți trăi fiecare zi
în Fericire și Abundență!
Ești o
Ființă Specială pentru Noi, pentru Umanitate și pentru Dumnezeu, chiar dacă,
uneori, tulburat(a) de vâltoarea existenței, mai uiți asta. Însă tocmai de aceea
au fost create cărțile, să le citim, să le înțelegem și să ne reamintească permanent
acest lucru, că suntem Ființe Speciale, cu un destin fantastic de frumos.
Întâmpină
Primăvara făcându-ți cel mai mare bine pe care o Ființă Specială și-l poate
face: repoziționează-te, întărește-te și crești dincolo de ceea ce crezi tu
acum că ești în stare, prin accesarea unor surse de informație extrem de
valoroase!" (Florentina Pavel- http://selfcoach.ro/selfcoach/)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu